Copiii sunt la fel peste tot: neliniștiți, curioși, zgomotoși, obraznici. Sistemul nostru educațional încearcă cu încăpățânare să transforme un copil într-o creatură tăcută și sedentară. Dar cât de corect este?
De multe ori puteți vedea pe stradă mame care trag copilul de mână și țipă la el pentru cea mai mică greșeală. Mai mult, ea nu încearcă să explice calm și în mod consecvent copilului consecințele faptei sale. În unele țări un astfel de comportament este condamnat, iar copiii trăiesc fericiți alături de părinții lor și sunt bine educați, fără să fie aplicată forța. Este și cazul Suediei, despre care am scris în acest articol cum s-a schimbat totul din anul 1979.
În acest articol vom încerca să ne dăm seama ce ar trebui să facem atunci când copilul nu ascultă și cum să reacționăm la neascultarea lui.
Cum sunt tratați copiii în alte țări când îi deranjează pe cei din jur?
În capul unui copil mic nu există dificultăți, el crede foarte simplu: dacă părinții interzic totul, ei sunt răi, iar dacă le permit, ei sunt buni. Este trist când un adult crede în aceleași categorii. La urma urmei, permisivitatea vine adesea din indiferență, nu din iubire. Dar severitatea poate fi cauzată de dorința de a trimite copilul pe calea cea bună.
Cu toate acestea, starea de spirit a copiilor din alte țări este percepută diferit. În alte țări din Europa, copilul se poate comporta liber și nimeni nu îl va considera prost.
Dacă, de exemplu, în Italia, un băiat de 6 ani, în timp ce părinții lui iau cina, face zgomot și chiar se rostogolește pe podea, atunci chelnerii și cei din jur nu se vor supăra. El nu va fi privit ca o creatură enervantă. O astfel de asistență reciprocă în societate permite părinților, pentru puțin timp, să răsufle ușurați.
Desigur, dacă ați avut o săptămână dificilă și ați câștigat o seară pentru a lua cina în liniște cu cei dragi, atunci un copil necunoscut care face zgomot, va fi perceput ca o adevărată invazie. Prin urmare, o încercare de calmare a copilului, cerând ajutor de la părinți, va părea o idee bună.
De ce suntem atât îngrijorați că oamenii nu vor aproba comportamentul copilului nostru?
Când un copil încalcă pacea altcuiva, părinții, sub presiunea altora, se grăbesc de obicei convulsiv pentru a-și calma copilul.
Aici merită să fiți departe de a fi diferit de oricine altcineva. Există teama de a fi vinovat. Psihologii subliniază faptul că, din multe puncte de vedere, un astfel de model de comportament ne-a fost transmis din vremurile străvechi, când o persoană era lipsită de apărare în fața opiniei publice.
Pentru ca micuțul să nu-i deranjeze pe toți, el este fie intimidat, înveselit, fie încearcă să fie cumpărat cu ceva. De exemplu, părinții îi dau un smartphone, activează jocul preferat al copilului și, astfel, lasă copilul „cu probleme” în lumea lui, astfel încât să nu poată fi văzuți și auziți de cei din jurul lor.
Dar, în cazul în care copilul interferează cu alte persoane, îi puteți face pe participanți să ajute în procesul de învățare. Participanții fac o observație că copilul se comportă zgomotos? Răspundeți: „Vă rog să-i spuneți că vă deranjează.”
Când un străin își explică politicos cererea copilului, va fi o mare descoperire pentru copilul însuși. Își va aminti ce comportament este inacceptabil pentru ceilalți și de ce.
Cum rezolvăm situațiile în care cel mic nu vrea sa ne asculte?
În educație, principalul lucru nu este alegerea vinovatului, ci găsirea celei mai bune modalități de ieșire din situație. Când un copil face vreo prostie, ar trebui să vă familiarizați cu punctul său de vedere. Numai în acest fel veți ști de ce copilul nu se supune. Să-i explici calm ceea ce este rău și ceea ce este bun. Arată-i consecințele acțiunii sale.
Atunci când un părinte este atent, înțelegător, iubitor și strict moderat este alături de copil, acesta va fi încrezător în forțele proprii. Apoi, creșterea se va transforma din tortură într-un proces distractiv și plăcut pentru ambele părți.
[ratings]
Ai uneori impresia că vorbele tale se izbesc de urechile celui mic, pentru a ricoșa instantaneu undeva în neant? Se mai întâmplă și pe la noi 😊. Poate am probleme de sintaxă, de morfologie, poate chiar și de pronunție. Ceva se întâmplă, caci cateodata, de oricate ori as repeta o instructiune simpla, de genul „du-ti sosetele la spalat”, cumva mesajul nu este perceput. O fi de la poluare?
Sunetul nu mai reușește să străbată spațiul, așa cum o făcea odată. Sau poate copiii aceștia din generația X, Y sau ce literă mai e la modă, se nasc cu urechi mai mici, sau cu scarita și nicovala activate preferențial. 🙊
Mi-am dat seama că ei funcționează cumva diferit față de noi adulții. De cele mai multe ori mintea lor e cu totul în altă parte, rulând scenarii după scenarii, povești și întâmplări în care sosetele murdare pur și simplu nu au primit un rol. Sau își imaginează un drum anevoios către camera de „laundry”, cu scări de coborât, și aceleași scări de urcat înapoi, cu lumini de aprins, și mai grav – cu lumini de stins în urma lor, cu identificat coșul de rufe corespunzător și așa mai departe. O adevărată aventură pentru care ei se pare că nu au fost pregătiți. Sau pur și simplu se lovesc devreme cu nedreptățile vieții, considerând că numai ei trebuie să-și duca sosetele la spălat, și că ceilalți, cumva, au mereu sosetele curate, fără să le spele.
Nu am reușit să-mi dau seama cu adevărat niciodată.